Spitalul Judetean de Urgenta Deva

Am fost mușcată de un șarpe veninos. Ce mai întâmplare!!!
Dar veninul său e mai puțin devastator pentru om, decât veninul omului pentru el și ceilalți atunci când judecă, atunci când generalizează acuzator.
Internată prioritar la Spital Județean de Urgență Deva, sâmbătă noaptea, la insistențele prietenilor, și mai abitir a celor 2 echipaje de pe Smurd Simeria și Serviciului de Ambulanță Deva, am intrat în Sistemul sanitar românesc, fără dorință, slabă voință dar recunoștință.
Zic intrat, că sănătatea mea era în pericol, iar acești profesioniști au acționat ca la carte, făcând din venirea mea urgentă o prioritate. De fapt nu cunosc cum scrie la carte. Dar e cartea umanității, a respectului pentru seamănul în pericol și durere.

Nu mi se mai potriveau informațiile despre cum e tratamentul bolnavului în spitalele românești , din mărturii ale amicilor, cunoștințelor, catastrofe de experiențe care lasă amarul veninului să necrozeze un sistem întreg, cu ceea ce aveam să trăiesc pe propria-mi piele.

Printre cei aflați și desemnați în slujba recuperării sănătății semenilor, am aflat de acești oameni din spital, da, blamatele spitale, Spital de Urgență din Deva.

Căutarea răspunsului potrivit pentru un diagnostic corect și tratament adecvat în timp scurt, grija pentru sensibilitățile mele feminine, forfota din jurul meu, a mâinii cu edem extins și deget necrozat, tonul calm și îngăduitor în locul unuia acuzator pentru lipsa de responsabilitate personală de a nu fi venit de urgenţă de pe munte la spital, acestea la UPU, au fost la ore târzii în noapte, dar au fost profesional- umane.
Mulțumesc brancardierilor, infirmierelor, asistentelor și doctorilor care au creat un singur trup, căutând răspuns, soluție medicală, reverificând și folosind cooperarea totală. Așa am simțit eu.

Instalarea pe salon tampon până la sosirea rezultatului Covid, și grija acestor cadre din secția Chirurgie, a reprezentat altă spălare a veninului uman care a otrăvit mass media și nu doar. Zâmbet, susținere, încurajare. Nu am regăsit ceva care să îmi semene a poveștile de groază. M-or fi sedat prea tare, prea des? Nu, certamente nu mai mult decât era necesar, căci pot descrie fiecare interacțiune umană ce s-a desfășurat în preajma patului și în salon.

Frumusețe umană descrisă în conduită caldă, răbdătoare și încărcată cu compasiune chiar și când tumoral anală, greu suportabilă a unei bunicuțe scotea pacienții pe hol de deranj. Nici când răbdarea era pusă la încercare de vreo pacientă anxioasa sau bătrânică cu momente de delir. Toate interacțiunile au fost proba răbdării, compasiunii și respectului. Am fost tratată cu medicație, la ceas, cu mâncare pe regimul meu vegetarian, cu ceea ce nu aveam de acasă pentru spitalizare (că veneam de pe munte) și s-au oferit fiecare, fără deosebire de statut, ba o infirmieră, ba asistente. Cu zâmbetul pe buze. Fără deosebire. Trup comun. Nu am căutat divergențele din organigrama secției, nici nepotrivirile de caractere. Eu am primit tot ce avea corpul nevoie. Mai presus, tot ce aveam eu - omul cu sufletul pregătit pentru orice.
Sosirea rezultatelor test Covid a presupus mutarea în alt salon a secției, mutare blândă, cu răbdare. Alte asistente, aceleași manifestări sănătoase și de igienă mentală. Unde sunt țipetele, nerăbdarea și oripilarea cadrelor sanitare atât blamate peste tot?
Mulțumesc infirmierelor, asistentelor, doctorilor care au venit prompt la căpătâi, au încurajat, au pregătit terenul psihic pentru ce se va petrece cu mâna, edemul și corpul meu. Oare era sarcina infirmierei să mă întrebe cum mă simt azi? Dacă doresc să îmi cumpere apă de la magazin? Sau a asistentei să îmi aducă pe tura ei cablu de încărcare a telefonului? Și atâtea multe alte gesturi de frumusețe umană!!!
Transfer de la Secția de Chirurgie la cea de Chirurgie Plastică nu a mai fost surpriză. Deja eram pregătită să continui aventura. Mai că îmi plăcea experiența umană, aș rămâne doar și numai pentru studiul de caz, în ciuda durerilor constante, latenței retragerii edemului, nerăbdării personale de a încheia capitolul urgenței. Deja cu stare îmbunătățită vizibil, mai vivace, am cerut mai multe date și prognoze, informații despre tratament decât în secția anterioară unde le primisem de la cei pe care i-am solicitat. Nici o clipă nu a fost neavenită solicitarea mea ci întâmpinată cu deschidere, detalii și zâmbetul pozitiv al speranței.

Pe unde am trăit ca pacient în Spitalul Județean de Urgență Deva, tratamentele medicale au fost administrate fără întârziere, curățenie conform graficului, colaborare și colegialitate în corpul comun al cadrelor. Nu sunt pe poziția auditului sanitar cu obiective de verificare. Din ipostaza atât de rară a pacientului am făcut propriul audit al profesionalismului, umanismului și dragostei de meseria aleasă. Nobilă.

Pentru o persoană încărcată de temeri de spitalizare, aici se domolește . Pentru cineva fără speranța ajutorului necondiționat , aici se oblojește. Pentru un om sensibilizat de suferință, aici se vindecă.

Eu asta am trăit. Eu așa am văzut.
Cine a trăit, văzut altceva - e experienta sa.
Realitatea e în privirea noastră, nu-i așa?!
Recunoștință și respectul meu pentru fiecare dintre dumneavoastră care bateți ca o inimă la unison.
Fără pretenții de plocoane, fără mită, fără țipete și vorbe amare. Există și în România lui 2020. În inima țării, în inima Daciei de odinioară.
Mulțumesc

Oameni buni în ce tara trăim? Treziți-vă ca e inadmisibil ce se întâmplă. Dacă un doctor în policlinica are program de la ora 12 de ce la ora 11:20 nu mai sunt bonuri. Nu exista nici o explicație pt ce se întâmplă. Eu am stat 11 ani în Timișoara și dacă mergeam la ora 20:00 în policlinica găseam bon de ordine. De ce va permiteți sa împărțiți bonurile de dimineață? Sau sunt toate pt cunoștințe? Va bateți joc de noi asta pt ca sunteți plătiți tot de noi. Sa va fie rușine sistemului de sănătate. O sa merg cu demersurile mai departe pana când cineva aude ce spun eu. Eu am copil acasă și nu îmi permit sa stau de la 5 dimineata după un amarat de bon. Sa va fie rușine încă odată ca va bateți joc de noi pe banii noștri.