Institutul Regional de Gastroenterologie-Hepatologie Prof. Dr. Octavian Fodor Cluj

Reply

ÎN MEMORIA MAMEI MELE …
ULTIMELE 32 DE ORE DIN VIAȚA EI, TRĂITE LA CLINICA MEDICALĂ 3 DIN CLUJ-NAPOCA

Ne-am prezentat (eu si sora mea) sâmbătă 24.02, ora 7.15, în ambulator gastroenterologie Medicală 3 Cluj-Napoca, cu mama (79 ani), pentru investigații de urgență, ca urmare a unui episod de vomă de culoare maronie de cca 1 litru, grețuri și dureri abdominale. Investigațiile în ambulator au început la ora 7.30 și au fost finalizate după ora 17.30 (au durat cca 10 ore).
La ora 10.00 sora mea a fost chemată lângă mama, care era puțin agitată, a stat acolo cca 20 minute, situația revenind rapid la normal.
La ora 11 am fost invitat înăuntru, din greșeală, de către asistenta care a internat-o pe mama spunându-mi să mă pun pe pat pentru a-mi scoate firele de la operație. Eu i-am spus că nu sunt operat și că o însoțesc pe mama. Mi s-a spus că am fost confundat cu alt pacient. Atunci am primit câteva informații referitoare la starea mamei, de la unul din medici, și anume:
– are o stază gastrică (conținutul stomacului nu se mai evacuează în intestinul subțire)
– investigațiile vor mai dura un timp întrucât valoarea creatininei =1.69 este prea mare pentru a putea efectua un CT cu substanță de contrast pentru stabilirea diagnosticului.
Următoarele informații despre starea mamei (deşi le-am solicitat de la 2 asistente care au trecut prin Sala de așteptare, dar fără niciun rezultat) le-am primit de la o doamnă doctor (nu-i știu numele) la ora 15.45, care ne-a explicat că situația este complicată, a intrat într-un blocaj renal (care nu-l avea la internare), creatinina în loc să scadă, a crescut la 2.04 și dacă dorim CT cu contrast, trebuie să semnăm ca suntem de acord, lucru pe care l-am făcut fără nicio discuție.
Eu personal, pe la ora 16.00, înainte de CT, am avut o discuție de 2-3 minute cu mama, care a devenit, din acel moment, foarte cooperantă (toți de acolo, medici și asistente s-au mirat de faptul că a devenit foarte cooperantă).
La ora 16.00 s-a efectuat CT (de către medic Anton Maria Ofelia), dar și acolo mama s-a simtit bine, nefiid absolut deloc agitată. În urma CT s-a stabilit diagnosticul de ileus biliar (ocluzie intestinală cauzată de un calcul biliar cu diametrul de 23 mm, blocat în intestinul subțire și anume în jejun). De ce în cele 10 ore cât au ţinut-o în ambulator nu i s-a făcut o ecografie????? Avea la dosar copia ultimei ecografii făcută în 20.02.2024, unde se specifica că cei doi calculi erau în bilă. La o simplă ecografie s-ar fi văzut că atunci, bila era goală şi s-ar fi putut stabili diagnosticul mult mai repede.
A fost programată pentru operație de urgență și transferată în secția Chirurgie III.
Înainte de începerea operației, sora mea a fost informată de riscurile intervenției de către medicul ATI Șargarovschi Sergiu. Acesta i-a prezentat totul cu mult calm și pe înțeles.
Operația efectuată de medicul Mocan Lucian a durat cca 2 ore (20.00-22.00). În timpul operației s-au descoperit în intestin 2 calculi biliari și s-a înlăturat o porțiune de cca 80 cm din intestinul subțire.
După terminarea operației, la ora 22.30, medicul ATI ne-a informat că operația a decurs bine, riscurile luate în calcul nu s-au adeverit (posibila hemoragie, formare trombi, intubare), mama este conștientă și va începe unele tratamente specifice ATI, inclusiv administrarea de doze moderate de antibiotic.
Am plecat acasă optimiști și cu multe speranțe.
A doua zi, duminică 25.02 ne-am prezentat la spital conform programului de vizită, la ora 12.00.
Primul am intrat la vizită eu, am constatat ca mama nu reacționează la niciun stimul. Am încercat să vorbesc cu ea, am strâns-o de degete și mâini, am apăsat-o pe brațe și umăr. Nu am reușit să determin nici măcar o mișcare din partea mamei. A urmat un dialog, cu asistenta de servici, care s-a derulat astfel:
Eu: Ce se întamplă cu mama?
Asistenta: A fost agitată și am fost nevoite să o sedăm.
Eu: E normal să fie agitată, întrucât se află într-un mediu neobișnuit și este suferindă de o formă moderată de demență mixtă.
Asistenta: De unde știi că are demență?
Eu: A fost diagnosticată de psihiatru.
Asistenta: I s-a facut CT?
Eu: Da, în anul 2021.
Asistenta: Cine o v-a îngriji acasă?
Eu: Eu
Asistenta: Nu lucrezi?
Eu: Ba da, dar sunt în preaviz de concediere împreună cu toți salariațîi de la firmă.
Menționez că toate scrisorile medicale, tratamentele urmate inclusiv cele prescrise pentru demență au fost predate în Ambulator și transmise da acolo la Chirurgie și ATI.
După câteva minute ies din salon și intră sora mea. Află de la persoana aflată în vizită la cealaltă bolnavă din salon, despre discuția dintre mine și asistentă. Constată și sora mea că mama nu are nicio reacție, stă câteva minute și iese. Ajunge în capătul holului spre ieșire, iar acolo eu tocmai începeam un dialog cu medicul ATI Andreea Leș.
Primul lucru care mi l-a comunicat medicul Leș Andreea (în jurul orei 12.50), a fost că mama a fost agresivă, a bruscat și lovit personalul și a fost nevoită să o sedeze, dar că ne cere acceptul să o lege de mâini dacă vrem să o trezească, pentru că nu-i permis să agreseze personalul, spunând că are delir postoperator. Continuare dialog:
Eu: Dna doctor, mama are demență, iar dacă o legați de mâini, o veți agita și mai tare, iar atunci, ce veti face?
Dr Andreea Leș: …..
Eu: O veți seda din nou?
Dr Andreea Leș: …..
Eu: Dna doctor am o propunere: Revenim la ora 16.00 pentru următoarea vizită, și vă rugăm să o treziți până atunci pentru a încerca să avem o discuție cu mama.
Dr Andreea Leș: Bine
Eu: Care este prognosticul? (Despre acest lucru, dr. Leș, ca părere personală, trebuia să ne informeze de la început, dar ea se gândea numai cum să o lege de mâini pe mama pentru a nu le mai agresa). Cam care ar fi șansele să părăseacă ATI, în urmatoarele zile, pentru a veni și a sta cu ea, pe secție (Am văzut că și alți bolnavi aveau însoțitori, ne-am și interesat și am știut că e posibil acest fapt fiind diagnosticată cu demență mixtă).
Dr Andreea Leș: Nu mă pot pronunța acum. Vom vedea cum evoluează situația.
Apoi, la ora 13.00 părăsim spitalul.
La ora 15.40 ne prezentăm, în fața secției ATI cu speranța să o găsim pe mama trează și cu posibilitatea de a comunica cu ea. Imediat urcă scările de la parter, asistenta de la salonul mamei, care ne transmite zâmbitoare: CONDOLEANȚE. ÎMI PARE RĂU! iar sora mea o întreabă: Ce? A murit? În timp ce se îndrepta spre ușa secției ATI asistenta ne spune: NU! NU! V-AM CONFUNDAT!
La maxim 1 minut, după ce intră pe ușa secției ATI, dr Leș Andreea mă sună, îmi spune că mama a intrat în stop cardiac, s-a încercat resuscitarea timp de o jumătate de oră, dar fără succes. I-am solicitat o scurtă explicație, iar ea ne spune ca mama a intrat în șoc septic și în insuficiență multiplă de organe.
A doua zi am primit biletul de externare, tipărit pe 6 pagini, în care am primit rezultatele a 3 seturi de analize, a examenului CT, a operației efectuate și procedurile efectuate în cele 2 schimburi de ATI.
Ca nespecialist, sesizez unele diferențe între cele 2 schimburi de gardă.
În primul schimb, după operație, mama a primit noradrenalina 0.17 mcg/kgc/min pt. menținerea TAM >65 mmHg, TA =106/56 mmHg, AV= 81 bpm. Luni am discutat cu medicul ATI prezent la operație care a fost pe secția ATI și în primul schimb după operație (dr. Șargarovschi Sergiu) acesta spunând că după operație, pe tot parcursul nopții mama a fost conștientă, puțin agitată și așa a fost predată schimbului următor.
În schimbul fatal, la preluarea gărzii de către Leș Andreea a avut scor GSC 10 puncte (O=4, M=4, V =2) din 15 maxim posibile. Acest scor confirma afirmațiile făcute de medicul ATI din schimbul precedent. Mama a primit noradrenalina 0.3 mcg/kgc/min pt. menținerea TAM >65 mmHg, TA = nu a fost precizată, AV= 125 bpm. În plus se inițiază sedare cu infuzie continuă cu TCI-Propofol în doza de 0.1 mcg/ml în asociere cu Dexmetedomidina în doza de 0.15 mcg/kg/h, conform bilet de externare.
Scoruri de mortalitate SAPS II 84(94.6%), APACHE II40 (91.1%), SOFA 15(>80%), fără să fie indicată ora la care s-a făcut evaluarea.
La ora 14.30 starea mamei se degradează brusc, la 14.41 se inițiază manevre de resuscitare mecanică și farmacologică, fără răspuns, iar la 15.11 se declară decesul.
În urma acestor activități petrecute în ziua de duminică, îmi pun o serie de întrebări, care pentru mine nu au răspuns:
De ce asistenta și dr Leș nu cunoșteau istoricul medical al mamei, alfel ar fi știut că suferă de demență mixtă și poate ar fi trebuit să fie tratată ca atare. De asemenea dr Leș. nu avea informații despre operațîe. Am întrebat-o câți cm din intestin au fost extirpați și din care zonă, dar nu a putut oferi informații decât după ce a studiat dosarul.
Oare a fost necesară sedarea atât de masivă încât să fie dusă în starea aia de totală inconștiență, fără răspuns la diverși stimuli? (Considerăm că doza de sedativ administrată a fost mult prea mare).
De ce la ora 13.00, ne solicită să aprobăm legarea de mâini a mamei dacă o vrem trează, iar după 90 minute intră în stop cardiac, cu sepsis și insuficiență de organe?
De ce la ora 13.00 doctor Leș nu ne-a vorbit nimic despre starea mamei, numai de agitația ei? Oare nu cunoștea starea mamei, sau starea mamei nu îi provoca îngrijorare?
CONCLUZII:
Consider că acțiunile desfășurate de dr. Leș Andreea cauzate de: incopetență, neglijență, sau lipsa de experiență (are în jurul a 30 de ani) în gestionarea unor cazuri dificile au contribuit, la finalul tragic al mamei mele.
Consider că modul în care am fost informați despre decesul mamei, a fost total incceptabil.
Este mare păcat că acțiunile desfășurate pe o perioadă de cca 25 de ore de medici (din ambulator, cabinet CT, chirurgie și ATI în timpul operației și al primei gărzi) de asistentele care si-au facut treaba (cu excepția celor pe care le voi prezenta la finalul acestui comentariu), de infirmiere și brancardieri, au fost anulate în câteva ore de acțiunile haotice și incoerente, din timpul gărzii dr Leș Andreea.
Probabil, la schimbarea gărzii și văzând alte persoane în jurul ei decât cele cu care s-a obișnuit în schimbul precedent, mama a devenit agitată, iar calmarea, care putea fi făcută cu răbdare, tact, poate și cu proceduri medicale adecvate, s-a făcut brutal până la sedare profundă. Dacă s-ar fi făcut evaluarea scorului GSC în acel moment ar fi fost de 3 puncte (O=1, M=1, V =1) la starea mamei mele la orele 12.00-13.00.
Cei bolnavi care au nevoie de îngrijiri, tratamente, operații, la Medicală 3 le primesc, iar dacă nu au o vârstă foarte înaintată sau boli incurabile, scapă. Dacă pacienții sunt de o vârstă înaintată, cu boli neurodegenerative, care nu-și pot autogestiona în totalitate gesturile și faptele, nu prea au șanse dacă ajung în ATI și au șanse nule de scăpare dacă ajung pe mâna dr. Leș Andreea.
Aceasta este pe scurt experiența petrecută timp de 32 ore în Clinica Medicală 3, finalizată cu decesul mamei mele.
OBSERVAȚII:
În ceea ce privește activitatea din ambulator, comunicarea personalui medical cu aparținătorii bolnavilor este foarte deficitară și ar fi poate necesară o grăbire a lucrurilor în vederea stabilirii unui diagnostic (Dacă la ora 16.00 am acceptat efectuarea CT în condițiile existente atunci, am fi acceptat și la ora 11, după o informare prealabilă, dacă mi se cerea acceptul, putându-se căștiga în acest mod 4-5 ore, care pot fi esențiale în salvarea vieții pacienților.
Dotările și curățenia din secții sunt la cote înalte.
Din ce am văzut noi și am auzit acolo, mare parte a medicilor sunt de prima clasă, lucru care nu îl pot spune despre Andreea Leș, care, în cel mai fericit caz ar trebui să-și schimbe meseria.
Noi am avut de-a face numai cu ea, dar poate mai sunt si alții din aceeași categorie. Involuntar, luni dimineața, în timp ce se pregătea Cetificatul medical constator al decesului, am auzit o discuție între 3 profesori, la parterul Secției Chirurgie 3, care își manifestau indignarea față de cât de slab pregătiți sunt unii studenți, care în anul 4 nu știu unde se află apendicele în corpul uman. Întrebarea mea este: Cum își iau examenele și de ce sunt promovați, până în anul 4. În această situație, probabil peste 15-20 ani, Leș Andreea va fi Profesor Universitar, iar cei din anul 4, care nu știu unde este apendicele vor fi Conferențiari. Ne asteaptă vremuri foarte grele!
Probleme mari sunt însă cu unele asistente și infirmiere, care sunt agresive verbal, nesimțite și nepăsătoare, inclusiv în Ambulator (2 asistente mi-au certat mama după ce au fost solicitate să intervină și am văzut o asistentă stând cu fundul și cu picioarele încălțate cu papucii cu care umbla și pe afară, pe paturile pe care apoi puneau bolnavii sosiți, și butona de zor la telefon). De asemenea, mi se pare total inacceptabil comportamentul asistentei de pe secția ATI.

Reply

Fratele meu, Neagu Constantin Cosmin, 44 de ani, a murit la Institutul Regional de Gastroenterologie „Octavian Fodor” după patru luni de spitalizare, patru luni de suferință, patru luni în care s-a lăsat operat de trei ori în speranța că va reveni la normal.
El îmi spunea, la un moment dat, că vom avea ce povesti după ce va ieși de acolo, iar acum încerc să povestesc…..
A fost diagnosticat cu cancer la stomac și operat, de profesorul Nadim AllHajar, la finalul lunii martie (gastrectomie subtotală).
Profesorul a plecat pentru o vreme din clinică, imediat după operație, iar el a rămas în grija medicului rezident Cornelia Șofron.
În noaptea externării s-a întors cu dureri la clinică. Operația nu era tocmai o reușită, se complicase cu fistulă duodenală (o gaură la nivelul intestinului subțire) și o mică colecție de lichid. Mâncarea nu trecea din stomac spre intestinul subțire, se întorcea pe sonda nazo-gastrică, scuipa ceva negru (stază biliară).
Deși Cosmin îmi spunea că nu este bine, nu voiam să accept. Venisem la unul dintre cei mai lăudați medici, era profesor, șef de clinică, mă operare și pe mine (colecistectomie).
Abia acum văd diferența dintre o colecistectomie și o gastrectomie….. Abia acum îmi dau seama că ar fi trebuit să întreb câte operații de acest tip a realizat, ce procent de reușită a avut, care sunt șansele, care sunt pericolele la care se expune…..
Fistula a fost tratată conservator (fără operație), dar la externare nu i s-a explicat cât de grav este un astfel de diagnostic, nu i s-a vorbit despre o posibilă infecție nosocomială, nu i s-a propus să vină la control mai repede de trei luni, iar noi, deși mereu a avut dureri, ne-am închipuit că așa trebuie să fie în perioada postoperatorie.
S-a întors la UPU la finalul lunii mai. Rezidenta Cornelia Șofron l-a văzut, dar nu l-a internat, nu i-a făcut un CT. Din nou, a fost lăsat să plece acasă, fără a fi conștientizat asupra eventualelor pericole.
Două săptămâni mai târziu a revenit la UPU, iar calvarul nostru a început.
Infecție intraabdominală cu Klebsiella Pneumonae, bacterie multirezistentă la antibiotice, colecții de puroi în abdomen.
Timp de aproape trei săptămâni au încercat să dreneze colecțiile de puroi. S-a ocupat de el doctorul Molnar (fiindcă profesorul Nadim AllHajar plecase la Roma împreună cu majoritatea rezidenților săi). Acesta califica procedura drept treabă românească, dar nu a propus altceva, iar noi, în loc să fugim mâncând pământul, am rămas acolo.
Apoi a fost operat pentru a doua oară de Nadim AllHajar. Inițial, Emanuel Ungureanu (deputat USR pe care îl rugasem să ia legătura cu medicul) mi-a transmis faptul că operația a decurs normal, că medicul a curățat infecția, că a închis fistula…..Apoi am vorbit cu rezidenții….I se tăiase o parte din colon (probabil afectată de puroiul în care stătuse timp de aproape trei săptămâni), iar fistula nu fusese închisă, fiindcă zona era inflamată și s-au temut că vor face mai mult rău.
Acesta a fost momentul când încrederea mea în acest medic a scăzut dramatic, iar medicii rezidenți au încetat să-mi mai dea informații despre starea fratelui meu. De câte ori întrebam ceva, mă trimiteau către domnul profesor.
După operație a început să curgă bila pe dren, într-o pungă, dar nu mi-a explicat nimeni de ce. Înainte de operație nu curgea. Eu mi-am închipuit că se scurge prin fistula duodenală care se mărise, dar la ultima endoscopie se precizează că pe acea fistulă nu curge nimic.
A urmat aproape o lună de terapie intensivă. Klebsiella prezentă, deși tratată constant cu antibiotic. Sora mea a auzit că se detectase bacteria și în scaunul bătrânicii de lângă el (asta ca să înțelegeți cum trec bacteriile de la un pacient la altul). Mai era un domn sosit de la Sibiu, infectat cu toate cele, o doamna din Turda operată de cancer la pancreas, infectată și ea cu Klebsiella (ambii decedați, desigur).
După vreo trei săptămâni, după ce îl ținuseră pe regim hidro-lacto, a început să fie hrănit cu șuncă și mozzarella, iar eu i-am dus carne de pui și cartofi.
Am văzut, sâmbătă, că nu mai este bilă în pungă, iar marți mi-au comunicat că s-au înfundat drenurile, că ceva s-a întâmplat la nivel intestinal, că trebuie operat din nou, din cauza fecalelor prezente în abdomen.
Și nu m-am mirat foarte tare, fiindcă mă temeam de această complicație, o mai văzusem. În martie, doi pacienți din salonul fratelui meu, operați la nivelul colonului de către domnul profesor Nadim AllHajar, se întorseseră în sala de operație, pentru că se crease o fistulă și fecalele ajungeau acolo unde n-ar fi trebuit să ajungă.
Am scris medicului rezident Bodea că văzusem încă de sâmbătă drenurile nefuncționale, iar el mi-a răspuns că nu e traba mea, că ei știu, că ei văd, că se ocupă….N-am îndrăznit să întreb de ce doar marți, dacă tot văzuseră de sâmbătă……
A fost operat abia peste o săptămână (gurile rele spuneau că a fost cam târziu), fiindcă domnul profesor a fost plecat, iar când a venit a considerat că nu trebuie operat.
După câteva ore, datorită șocului hemoragic, a reintrat în operație (alt medic, fiindcă operația se făcuse la oră târzie, iar profesorul Nadim AllHajar plecase acasă).
Ar fi fost mai bine dacă fratele meu deceda în acel moment, fiindcă au urmat două luni și 20 de zile de agonie, de luptă în zadar, de prizonierat…..
A doua zi l-am găsit intubat și am trăit o lună august plină de emoții, de intubări și detubări succesive, de încercări disperate, ale medicilor și asistentelor ATI, de a-l ține în viață.
Infecția cu Klebsiela Pneumonae se extinsese din abdomen la plămâni și contactase alte bacterii: Pseudomonas aeruginosa, Candida, Ecoli.
Datorită faptului că abdomenul era o plagă deschisă imensă, iar bila curgea permanent prin bandaje, infecția era imposibil de stopat.
Hrănit doar parenteral (direct în sânge), fiindcă mâncarea nu trecea din stomac spre intestinul subțire, slăbea pe zi ce trece.
Bila continua să curgă pe drenuri și în pansamente, abdomenul era o rană deschisă, pielea începuse să se macereze, asistentele erau disperate, fiindcă, de multe ori, rezidenții de la chirurgie nu treceau să îngrijească rana, iar pansatul rămânea în seama lor.
După această operație, prin 10 august când am declarat că vreau toate documentele medicale ale pacientului, domnul profesor mi-a comunicat că a făcut tot ce se putea face pentru fratele meu și că proba a venit pozitivă, că s-a extins cancerul la duoden (doar că niciun document nu certifică această afirmație, CT-urile nu evidențiază metastaze, bucata de colon extirpată este fără urme de malignitate……).
A mai trăit, de atunci, două luni și 10 zile, iar în tot acest timp am încercat să plec cu el într-o altă clinică, o clinică în care chirurgii să mai creadă în recuperarea lui, dar nu m-am priceput să o fac, nicio mână nu mi s-a întins, nicio soluție nu s-a ivit.
Luna septembrie a petrecut-o mai mult detubat, dar pulmonar era foarte puternic afectat de bacterie. Mereu curățau plămânii prin intermediul bronhoscopiei, asistentele îl aspirau mereu, el tușea cât putea, dar secrețiile erau multe și urâte, iar în momentele în care nu mai putea tuși, când nu era suficient aspirat, se acumulau în plămâni și urma o nouă intubare, o nouă curățare a plămânilor.
A urmat o procedură de dializă, pentru stoparea inflamației, a șocului septic generat de plaga deschisă prin care bila ieșea permanent. Apoi s-a umflat și am avut un moment de disperare, apoi și-a revenit la forma inițială (aceea de evreu ieșit din lagăr).
Ca să nu urle de durere i se administra morfină într-o vreme, iar plasturele de Fentanylul (opioid) era permanent pe brațul lui.
Am ieșit de vreo patru ori în curte cu el (în scaun cu rotile). Cei de la ATI au făcut tot posibilul să-i dea speranță, să-l încurajeze….. Așteptau soluția salvatoare din partea celor de la chirurgie, dar ei făcuseră tot ceea ce se pricepuseră să facă, iar eu îl lăsam în continuare în mâinile lor…..
La începutul lui octombrie am scris pe grupul Voluntari în Europa. O doamnă mi-a relatat experiența ei. Fusese dusă de rude, după ce în țară o trimiseseră acasă să moară, la o clinică din Munchen.
Am scris la clinică, dar răspunsul a fost că nu au locuri. Singura șansă era să-l duc la camera de gardă (așa cum făcuseră și cu doamna aceea), dar fratele meu era după aproape patru luni de spitalizare, de nemâncare, de infecție, cu bila curgând din el, dependent de oxigen și gata în orice clipă să aibă nevoie de intubare, iar ambulanța nu avea această posibilitate.
În 16 octombrie, medicul Nadim All Hajar a venit cu ideea de a monta o sondă (prin endoscopie) care să treacă de zona inflamată, de fistulă, de ce-o fi fost pe acolo. Scopul era bun, acela de a-l hrăni. Eu m-am gândit că voi câștiga timp și nu am văzut pericolul, deși el ar fi trebuit să-l vadă, fiindcă cunoștea fragilitatea intestinală a pacientului.
Fratele meu era descurajat, se plângea că nu are aer, avea o culoare ușor cianotică, în condițiile în care nivelul de oxigen din sânge era de 92. Am spus doamnei doctor Mărgărit că îmi pare schimbat la față și mi-a spus că mă înșel. L-au dus la endoscopie fără să cheme un cardiolog să facă un ecocord (fusese însă cu o săptămână în urmă și constatase că bacteria nu afectase inima).
Au montat o sondă simplă, dar voiau una cu mai multe intrări și a doua zi l-au pregătit, din nou, pentru endoscopie. În timp ce îl pregăteau a făcut stop cardiac. L-au resuscitat în două minute și l-au trimis, în mod inexplicabil, la endoscopie, chiar dacă asta presupunea o plimbare, zdranga, zdranga, prin curte.
O zi nu m-au lăsat să-l văd, sub diverese pretexte, iar când am intrat la el era total transformat (capul umflat, ochii galbeni, morți, intubat, cu tampoane pline de sânge la gură). Asistenta era cu lacrimi în ochi…..Nimeni nu mă pregătise pentru o asemenea imagine….
Îl găseam mereu cu tampoane de tifon pe ochi, așa cum o văzusem pe doamna de lângă el în zilele care i-au precedat moartea, dar încă speram, fiindcă fără speranță nu aș fi putut să intru acolo……
În noaptea dinspre 20 spre 21 octombrie m-au sunat că a făcut un nou stop cardiac, că l-au resuscitat (deși era clar pentru ei că este muribund) după 5 minute și că nu va supraviețui……
N-am avut curajul să merg la clinică, n-am avut curajul să-l văd murind….
În tot acest timp el ar fi vrut să-l duc acasă, ar fi vrut să fie lăsat să moară, să primească calmante și să moară, dar odată întrat la ATI, odată intubat, stai acolo până putrezești.
Am văzut priveliști de neimaginat. O doamna care în timpul operației făcuse stop cardiac și nu mai era activă neuronal, a fost ținută acolo, intubată, până ce s-a umplut de escare, a făcut o gaură în zona cotului……
Martirizată de-a dreptul era ultima colegă de salon. Cancer pancreatic, operație, speranță, infecție cu Klebsiella, intubare, dializă pentru stoparea inflamației, icter, pansamente, sânge, soț care venea zilnic de la Alba-Iulia, speranță, suferință, multă suferință…..
Nu există în România legi care să te ajute să te oprești înainte de a matrtiriza pacientul…..
Am văzut pacienți operați o dată și încă o dată și încă o dată………infecții nosocomiale, hemoragii, moarte……multă moarte la această clinică……Lângă fratele meu au murit doi pacienți și al treilea se pregătea să moară….
În general erau atenți la durere, administrau morfină, avea permanent plasture cu Fentanyl (opioide), dar au fost și situații în care durerea era greu de suportat. Când era pansat, când se intervenea pentru permeabilizarea drenurilor, curățarea plăgii, schimbare cateterelor, montarea pungii în care încercau să dreneze bila ca să nu mai irite pielea, totul se făcea, ca pe front (se pare că și ei erau conștienți de brutalitatea procedurilor pe care le aplicau, fiindcă era o replică pe care fratele meu le-o atribuia).
L-am întrebat pe medicul Nadim AllHajar de câte ori, în cele patru luni de spitalizare a fost la patul fratelui meu. Răspunsul inițial a fost: Zilnic! Când i-am spus că nu pot să cred, că foarte posibil să fi fost zilnic medicii rezidenți și că asistentele se plângeau și de aceștia că nu vin să curețe și panseze plaga aceea urâtă cu consecvență, mi-a răspuns că totdeauna, chiar și atunci când era plecat pentru un timp de la clinică, știa ce se întâmplă cu pacientul.
Eu cred asta, dar am mers acolo să se ocupe un medic experimentat de el și nu niște tineri abia ieșiți de pe băncile Facultății de Medicină. E clar că medicul trebuie să aibă și el viața lui, e doar un simplu om care are nevoie de odihnă, dar eu nu am văzut medic de gardă care să se implice în cazul fratelui meu, decât atunci când s-a ivit o complicație serioasă (ori eu aș fi preferat să se implice pentru a evita complicațiile).
Fiindcă medicul era șeful clinicii, nimeni, dar nimeni nu a îndrăznit să ne mai ajute cu adevărat, deși am făcut apel la chirurgul Florin Zaharie (care ne-a spus că nu are acces la dosarul lui medical, deși nu era deloc adevărat), la managerul spitalului, la doctorul Muntean Valentin de la Medlife și alții…..

Reply

Am fost internat 9 zile in acest spital,la Clinica III,et.2 si 3,unde mi s-au facut mai multe investigatii ,Ecografie,Ecocardiografie,Spirometrie,C.T.,R.M.N.,Biopsie,Analize sanguine ,etc, si sunt foarte multumit de personalul acestui spital , medici,asistente,infirmiere care trateza bolnavii cu mult respect si profesionalism ! Felicitari si respect din partea mea !

Reply

Buna ziua,
Inca nu am nici o parere… Dupa o interventie la dvs. astept un rezultat la biopsie… si sunt tratata cu indiferenta… am nevoie de rezultat, pentru comisie.

Reply

Sunt niște specialiști, acu 5 ani s a operat sotul la prof.iancu cornel cu cancer colon gradul IV și este perfect sănătos, iar acuma eu la dr.Molnar Geza la fel ma simt perfect,sănătatea pleacă de la Cluj. Doamne ajuta

Reply

Un spital cu personal dedicat sa ajute oamenii!!!
Respect maxim pentru ei!!! Asa spitale ar trebui sa avem in toata Romania!!!

Reply

DUPA CE SA CONFIRMAT CA DOSARUL E COMPLECT,A DISPARUT ADEVERINTA MEDICALA!!! Buna ziua domnule Mlesnita,imi cer scuze de stilul de abordare,ma numesc Maghear Calin Constantin am 50 de ani si sunt fara servici,am avut tupeul sa ma inscriu pentru un post de Brancardier la Institutul pe care il conduceti,desi stiam ca fara Pile nu sunt sanse,chiar si pentru un post de Brancardier pe 2-3 luni sau portar trebuie Pile mari se pare in tara asta de kkt.Am trimis pe mail actele,asa cum sa cerut,am sunat la 0264334913 joi 02.07.2020 in jurul orei 12,30 iar un domn mi-a spus ca am dosarul complect si sa sun la 15,30 sa-mi spuna ce urmeaza si daca sunt mai multe dosare pentru interviu,la 15,30 mi-a spus ca sunt mai multe dosare iar dosarul meu e complect si urmeaza sa se publice pe saitul institutiei data interviului care probabil va fi luni 06.07.2020.Am vazut pe sait PV in care cica nu am la dosar Adeverinta Medicala.Acum pe mailurile trimise de mine apar toate documentele,ca nu au fost listate cu intentie sau fara nu stiu,oricum in anunt apar 2 posturi in PV sa Admis numai 1.Poate un pic de Corectitudine si transparente nu strica.Multumesc si scuze de deranj.

Reply

După un mare necaz, am constat ca slabeam, o stare proasta, lipsa pofta de mâncare și o stare deplorabila. După mai multe vizite la spitale din Bacau și București, toate tratamentele care le făceam nu aveau niciun efect, aceleași statmri de greata, o stare groaznica, iar la înmormântarea fetei mumele un coleg din Cluj când a venit la noi m-a sfătuit sa merg la Cluj. Am găsit o doctorița minunata, d-na doctor Lidia Ciobanu este o mare profesionista, este singura care mi-a depistat cauza bolii și de când fac tratament la dansa de 9 luni, mulțumesc Lui Dumnezeu ca sunt bine. Cred ca doctorii din Cluj isi fac cu adevărat meseria și pun suflet în tot ce fac. Dumnezeu sa binecuvanteze pe d-na dr Lidia Ciobanu.

Reply

medici de top, profesionisti,adevarati salvatori

Reply

Acest institut duce mai departe numele domnului dr Octavian Fodor.Stima si respect pentru tot personalul de la A la Z. Incepem sa avem speranta ca traim într_o țară civilizată.Unde oamenii își fac datoria indiferent de meserie! Ne bucurăm pntr. copii și nepoți noștri.

Reply

Respect,medicii de la chirurgie 2 prin daruire si profesionalism prin d-nul profesor doctor Nadim Al Hajim mi-au savat viata.Multumesc si doamnei profesor doctor Seicean Andrada care a descoperit boala mea.

Reply

am fost internat in acest spital 9 zile si am o parere foarte buna ,sant foarte multumit de tratamentul pe care l-am primit de la tot personalul